Noțiunea de time management sau modul în care alegem să ne folosim și să ne organizăm timpul reprezintă o temă recurentă a vieții în epoca contemporană. Gestionarea eficientă a timpului ne permite să profităm la maximum de ziua noastră, îndeplinind sarcinile mai rapid și prioritzându-le pe cele care necesită un grad sporit de atenție. Fiecare persoană are nevoie de o strategie diferită de time management, care să se plieze pe propriul ritm de rezolvare a sarcinilor și pe propriile obiective, fie ele educaționale sau profesionale.
Identificarea unor tehnici de time management care funcționează pentru dumneavoastră, oricare ar fi acesta, este cheia pentru a vă crea un stil de viață eficient și echilibrat și pentru a reuși să vă faceți mai mult timp pentru studiu. În cadrul acestui articol, am explorat cinci astfel de tehnici, de la regula 80/20 până la teoria „borcanul cu murături”, prezentând implementarea lor și tipurile de oameni cărora li s-ar potrivi.
Analiza Pareto (regula 80/20)
Regula 80/20 este o tehnică creată de economistul italian Vilfredo Pareto, care își găsește cu ușurință aplicabilitatea în contextul de time management. Conform acestei reguli, 20% dintre acțiunile realizate sunt responsabile pentru 80% din rezultate. Scopul analizei Pareto este de a vă ajuta să prioritizați sarcinile care sunt cele mai eficiente în rezolvarea problemelor.
Pentru a implementa această tehnică, trebuie să enumerați problemele cu care vă confruntați și să identificați cauza principală a fiecăreia. Apoi, atribuiți un scor fiecărei probleme, asociind notele mai mari dificultăților mai presante, și grupați problemele cu aceeași cauză. La final, adunați scorurile problemelor din fiecare grup. Grupul de probleme cu cel mai mare punctaj total este cel către care ar trebui să vă îndreptați cât mai curând atenția.
Tipuri de persoane care ar putea beneficia de pe urma analizei Pareto:
- „Rezolvatorii” de probleme
- Persoanele cu gândire analitică
Tehnica Pomodoro
Creată de antreprenorul și autorul Francesco Cirillo, tehnica Pomodoro folosește un cronometru pentru a vă împărți munca în intervale mai mici de timp. Fiecare interval este cunoscut sub numele de Pomodoro, după cronometrul în formă de roșie creat de Cirillo. Această tehnică de time management nu vă sprijină numai în gestionarea timpului, ci și în stabilirea și atingerea obiectivelor.
Metoda Pomodoro presupune o sesiune de concentrare asupra unei sarcini de lucru pe parcursul unui interval prestabilit (de exemplu, 25 de minute), urmată de o scurtă pauză de 3 sau 5 minute. În timpul pauzei, este recomandat să vă detașați complet de muncă, pentru a oferi creierului o bine meritată pauză. După ce ați repetat acest proces de patru ori, puteți lua o pauză prelungită, de 20 sau 30 de minute. Pentru a facilita parcurgerea acestor intervale, puteți apela la unul dintre videoclipurile dedicate disponibile online.
Tipuri de persoane compatibile cu metoda Pomodoro:
- Persoanele cu un program încărcat, care se simt epuizate
- Persoanele cu gândire creativă
Legea lui Parkinson
Istoricul britanic Cyril Northcote Parkinson a devenit celebru pentru sintagma „o sarcină de lucru se extinde astfel încât să umple timpul disponibil pentru finalizarea ei”. Cu alte cuvinte, timpul pe care vi-l acordați pentru a finaliza o anumită sarcină este timpul necesar pentru a finaliza acea sarcină. Este o lege care, atunci când este înțeleasă, poate fi aplicată ca una dintre cele mai benefice metode de time management.
Implementarea acestei tehnici se bazează pe stabilirea clară a unui interval de timp dedicat rezolvării unei sarcini și o muncă mai eficientă, într-un interval mai scurt de timp. De exemplu, încercați să lucrați fără încărcător pentru laptop. Acest lucru vă va forța să finalizați munca înainte de a se termina bateria. Totodată, încercați să limitați timpul dedicat sarcinilor recurente. De pildă, acordați-vă doar 20 de minute dimineața pentru a răspunde la e-mailuri.
Tipuri de persoane pentru care legea lui Parkinson funcționează:
- Persoanele care procrastinează
- Persoanele care lucrează bine sub presiune
Metoda „Time Blocking”
Această tehnică de time management este utilizată de nenumărate persoane faimoase, printre care și inventatorul Elon Musk. Acesta își gestionează timpul atât de eficient încât poate lucra peste 80 de ore pe săptămână și totuși își poate face timp pentru activități de relaxare. Pentru a o implementa, atribuiți fiecare interval de timp din ziua dumneavoastră unei sarcini. Aceste sarcini pot fi orice, de la a mânca micul dejun până la a studia pentru un test.
Pentru a utiliza această tehnică de time management, împărțiți o bucată de hârtie în două coloane. În stânga, notați fiecare oră din zi și creați blocuri de timp, cum ar fi intervale de jumătate de oră sau de oră. Estimați timpul necesar pentru a finaliza fiecare dintre sarcinile dumneavoastră și încadrați-le în blocurile de timp create. Nu uitați să adăugați timp liber între fiecare bloc de timp pentru a permite ajustări în timpul zilei.
Tipuri de persoane care ar putea beneficia de pe urma metodei „time blocking”:
- Persoanele ocupate, cum ar fi părinții sau studenții
- Persoanele cu gândire analitică
Teoria „borcanul cu murături”
Această teorie de time management vă poate ajuta să identificați aspectele utile și inutile ale vieții de zi cu zi, permițându-vă să vă planificați sarcinile și să vă stabiliți prioritățile. Cum funcționează? Imaginați-vă un borcan de murături plin cu nisip, pietricele și stânci. Nisipul este în partea de jos, iar stâncile stau în partea de sus. În contextul metodelor de time management, fiecare dintre aceste elemente reprezintă o categorie de sarcini:
- nisipul reprezintă elemente perturbătoare ale zilei, cum ar fi apelurile telefonice, mesajele sau timpul petrecut pe rețelele de socializare
- pietricelele sunt sarcinile care trebuie îndeplinite, dar care pot fi făcute în altă zi sau de către altcineva
- stâncile sunt cele mai importante sarcini, care trebuie îndeplinite cât de curând posibil
Începeți prin a vă gândi cum s-ar încadra sarcinile dumneavoastră în categoriile de mai sus și creați o listă de taskuri începând cu pietrele și terminând cu nisipul, dacă timpul vă permite. Includeți o estimare sinceră a timpului necesar fiecărui task și încercați să nu vă supraaglomerați programul, pentru a avea o arecare flexibilitate în realizarea sarcinilor.
Tipuri de persoane compatibile cu teoria „borcanul cu murături”:
- Persoanele cu gândire vizuală
- Persoanele cu gândire concretă, aplicată
Concluzii
Indiferent de ocupația și interesele dumneavoastră, abilitățile de time management reprezintă o parte esențială a unei vieți echilibrate. Alegerea unei tehnici de gestionare a timpului trebuie să pornească de la personalitatea dumneavoastră și ritmul individual de rezolvare a sarcinilor, dar și de la specificul programului dumneavoastră zilnic. Dacă aveți obiceiul de a lăsa lucrurile pe ultima sută de metri, puteți încerca legea lui Parkinson, iar dacă vă întâmpinați dificultăți la concentrare, tehnica Pomodoro ar putea fi cea potrivită.
Tehnicile de time management au o importanță deosebită în studiul limbilor străine, motiv pentru care am simțit nevoia să le detaliem în cadrul acestui articol. La Centrul Gutenberg, ne dorim să vă sprijinim în atingerea obiectivelor dumneavoastră, atât lingvistice, cât și personale. Pentru a descoperi oferta noastră de cursuri de limba germană pentru adulți, dar și pentru a afla mai multe sfaturi utile în învățarea limbilor străine, vă invităm să accesați site-ul nostru.